Filosof preferat: Friedrich Nietzsche
Zilele trecute am avut o discuție cu un prieten care mă întreba în ce curent filosofic mă regăsesc, sau pe care-l apreciez mai mult. Gândindu-mă puțin la ce aș putea să îi răspund, mi-am dat seama că de fapt nu am un răspuns, dar că îmi place Nietzsche, iar aici voi spune de ce. Nu este o opinie de cercetător, sau de filosof, nu vreau să îl analizez aici de la cap la coadă, vreau doar să transmit ce mi-a plăcut mie legat de acest filosof și cum mi-a atras atenția.
Era nonconformist. Desigur, asta s-ar putea spune cu ușurință despre mai toți filosofii, deoarece de multe ori se opuneau sau încercau să aducă modificări societății în care trăiau, dar prima dată când mi-am dat seama de trăsătura aceasta a fost când am citit lucrarea sa Amurgul idolilor. Pe scurt, în acest text explică de ce după părerea lui nu ar trebui să ridicăm în slăvi filosofii din antichitate, dând argumente, unele argumentate, altele pur și simplu hilare. Ca de exemplu momentul în care vorbește despre Socrate, pe care-l caracterizează ca având „răutate de rahitic” sau când vorbește despre Platon ca fiind un artist care amestecă toate stilurile și dacă ai impresia că el e artist, atunci „n-ai citit niciodată pe Fontanelle, de exemplu”.
Este orientat spre natură. Din câte mi-am dat seama în timp ce îi citeam diferitele lucrări, natura reprezintă un lucru important pentru el. Nu ar trebui să ne întoarcem spatele naturalului, nu ar trebui să ne considerăm deasupra naturii, doar pentru că avem conștiință, pentru că în fond și la urma urmei (insert my opinion) nu sunt decât niște animale raționale, întrucâtva peste cele conduse doar de instinct.
Consideră că rațiunea este vinovată pentru imposibilitatea de a fi fericiți pe termen lung. Aici discuția ar fi foarte amplă, și are foarte mare legătură cu felul în care Nietzsche vede istoria, dar pe scurt, raționamentul ar fi în felul următor: memoria noastră stochează o mulțime de evenimente care au avut loc în viața noastră, din cauza rațiunii, spre deosebire de animale, ne este imposibil să le uităm, și le păstrăm în memoria de lungă durată, motiv pentru care, mintea ne joacă feste, și chiar și atunci când credem că am atins fericirea, durează foarte puțin. Ne este greu să ne bucurăm de lucrurile mici, cum adesea vedem la multe animale (care sunt capabile să simtă emoții). Cu alte cuvinte, suntem prizonierii propriei minți, lucru pe care, de altfel, și psihologia l-a explicat de mai multe ori.
A fost un filosof care s-a opus multor practici din vremea sa, căruia nu i-a fost teamă să își spună părerea, deși nu corespundea cu opinia generală. A fost un deschizător de drumuri, s-a mai răzvrătit, dar nu trebuie să uităm că, pe lângă calitatea de filosof pe care o are, el a fost mai întâi de toate om. Dacă v-am făcut curioși măcar puțin, aruncați un ochi peste scrierile lui sau citiți puțin despre el.